Filiale

Comunicate de presă

Şcoala politică de toamnă „Prin noi înşine”

Şcoala politică de toamnă „Prin noi înşine”

În perioada 18-20 octombrie 2013 a avut loc la Vârtop ediţia a treia a scolii politice de toamnă a tinerilor liberali bihoreni intitulată „Prin noi înşine".


Devenită deja o tradiţie, ediţia din acest an s-a dorit a fi un eveniment regional cu peste 120 de participanţi reprezentând 12 judeţe din Transilvania: Bihor, Arad, Timiş, Alba, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Cluj, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Harghita. Întâlnirea regională, desfăşurată în paralel, a reunit preşedinţi ai organizaţiilor locale de tineret şi membri ai biroului naţional al tinerilor liberali. Responsabili de organizare au fost George Tătar, membru în Biroul Naţional al TNL România din partea Bihorului şi Horia Carţiş, secretar regional.


Au fost prezenţi: de la Arad - Răzvan Bulboacă, preşedinte TNL Arad şi Mircea Susan; de la Alba - Radu Cristian, preşedinte TNL Alba, Toma Emil, vicepreşedinte TNL Alba şi Ispas Andrei; de la Braşov - Adrian Atomei, preşedinte PNL Braşov, Andrei Pânzaru şi Daniel Faina; de la Cluj - Ioan Bâldea, preşedinte TNL Cluj, Rareş Ferdean, membru birou TNL România, Andrei Dandoş, vicepreşedinte PNL Cluj Napoca, Vasile Rad, membru BPM PNL Cluj-Napoca. Din Harghita a participat Ovidiu Antal, preşedinte TNL Harghita şi membru birou TNL România, de la Maramureş Andrei Hoban, preşedinte TNL Maramureş şi membru birou TNL România, de la Satu-Mare Gheorghe Rişcău, preşedinte TNL Satu-Mare şi Ovidiu Fazekaş. Din Sălaj a fost prezent Răzvan Silaghi, preşedinte TNL Sălaj şi preşedinte COATL România, de la Sibiu a participat Vlad Vasiu, vicepreşedinte TNL Romania, iar de la Timiş Marian Vasile, vicepreşedinte TNL România.


În deschidere, Cornel Popa, preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a subliniat importanţa continuităţii unor astfel de iniţiative şi a felicitat reuşita tinerilor liberali bihoreni de a face dintr-un eveniment local unul de anvergură regională. De asemenea, au împărtăşit din experienţa lor politică, tineri liberali care până în prezent s-au afirmat deja în diverse funcţii publice precum Adrian Atomei, viceprimar al Braşovului, Marian Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi Cristian Bodea, senator colegiul 2 Aleşd-Beiuş-Ştei.
Programul şcolii liberale a inclus teme precum „Repere din istoria Partidului Naţional Liberal" sau „Evoluţia electorală a PNL în alegerile europarlamentare". Alături de traineri specializaţi au fost abordate subiecte vizând campania electorală eficientă, comunicare politică şi strategii de transmitere a mesajului electoral.

 

 

T Comunică Bihor

Scris de Tineretul Național Liberal

Tuesday, 29th October 2013 04:01